Introducere > Diabet tip 2 > Cauzele DZ2 > Rezistenta la actiunea insulinei

Rezistenta la actiunea insulinei

Rezistenta la actiunea insulinei inseamna ca la orice nivel de insulina in corp nu se produc efectele asteptate pentru acel nivel. Acest lucru nu inseamna neaparat ca este patologic, adica de rau. Un singur exemplu voi da aici. In sarcina, fatul nu ar putea sa cresca fara glucoza suplimentara ce este luata de la mama ce dezvolta temporar rezistenta la actiunea insulinei si implicit nu poate folosi ea acea glucoza.

Rezistenta la actiunea insulinei (insulinorezistenta) apare de obicei inaintea debutului clinic al diabetului de tip 2, dar pentru ca acesta sa apara este nevoie obligatoriu sa existe si un nivel minimal de deficit de secretie de insulina. Nu exista diabet zaharat de tip 2 doar cu insulinorezistenta, ci intotdeauna este o combinatie in grade variabile a acesteia cu deficitul de secretie al insulinei. De remarcat faptul ca diabetul de tip 2 poate apare doar prin deficit de secretie de insulina, fara nicio urma de rezistenta la actiunea insulinei.

La nivelul ficatului, rezistenta la actiunea insulinei va face ca productia locala de glucoza si deversarea ei in sange sa creasca treptat, ducand la o crestere treptata a glicemiei. In acelasi timp va creste si productia locala de colesterol rau (LDL colesterol) cu particularitatea ca el va fi special conceput incat sa fie nu rau ci extrem de rau prin fabricarea unor particule de dimensiuni mai mici si mult mai concentrate (dense). Creste si productia unor grasimi numite VLDL ce fac sa creasca in sange nivelul trigliceridelor.

In ceea ce priveste colesterolul bun (HDL colesterol), acesta se lupta din rasputeri sa anihileze particulele de LDL si VLDL de mai sus, dar pierde batalia si prin epuizare va scadea ca nivel in sange, lasand descoperit intregul organism. Grasimea crescuta din sange se depune in tot feluri de locuri in care nu ar trebui sa o faca, iar depunerea in ficat duce la steatoza hepatica (ficat gras / steatohepatita nonalcoolica). Ficatul gras (steatoza hepatica) este principala cauza a rezistentei locale la actiunea insulinei si ulterior a cresterii ei.

La nivelul tesutului adipos, rezistenta la insulina face ca grasimea sa se reverse in sange si de aici ea se va depune in locuri nepermise, cum ar fi in ficat. In tesutul adipos apar celule albe (leucocite), care determina aparitia unei inflamatii locale cu secretia consecutiva din celulele adipoase a unor substante ce fac rau organismului.

La nivelul muschilor scheletici, rezistenta la actiunea insulinei duce la folosirea deficitara a acesteia ca benzina pentru efortul fizic. Va scadea in acest fel utilizarea locala a glucozei, care va ramane in sange in loc sa fie „arsa” in muschi. Glucoza este un combustibil „verde”, iar folosirea altor carburanti in locul ei se asociaza cu o crestere semnificativa a „poluarii” organismului (consum mare de oxigen, arderi incomplete, scurgeri de „pacura” local si in sange, etc).

Expunerea la glicemie crescuta (peste 100 mg/dl / 5,6 mmol/l) este similara expunerii la radiatii. Efectul este de acumulare a dozei receptionate, cu dezvoltarea in continuu a unor defecte in organism. In cazul nostru este vorba de insulinorezistenta si deficitul de secretie de insulina. In momentul in care organismul nu mai poate face fata multiplelor reparatii pe care trebuie sa le faca in diverse locuri ele vor da nastere unei boli incurabile, diabetul zaharat. Odata aparut, diabetul zaharat este o boala care se autointretine, simpla prezenta a glucozei in sange peste limita normalului fiind suficienta pentru agravarea treptata a celor doua defecte majore: insulinorezistenta si deficitul de secretie de insulina.

In afara de glicemia crescuta mai mult timp se mai cunosc si alte cauze de crestere a rezistentei la actiunea insulinei: pubertatea, sarcina, diverse infectii, cresterea in greutate, sedentarismul, consumul de alimente bogate in grasimi saturate (prajeli), infometarea, alcoolul, cresterea grasimii in sange, deshidratarea, ficatul gras (steatoza hepatica), unele boli endocrine (hipotiroidismul, dar si hipertiroidismul, hipersecretia dar si hiposecretia de hormon de crestere, boala Cushing, feocromocitom), stresul psihic.

Voi mentiona doar ca efortul fizic scade rezistenta la insulina, consumand glucoza din sange fara sa fie nevoie de prezenta insulinei. Efortul fizic aerobic (alergatul) face sa scada insulinorezistenta din fiecare fibra musculara. Efortul fizic rezistiv (ridicarea de greutati) nu modifica insulinorezistenta din fiecare fibra, dar crescand numarul de fibre (creste masa musculara) ajuta la imbunatatirea consumului local de glucoza.

Comments are closed.