Prima pagină » DZ tip 1 » Cauzele diabetului de tip 1 » pagina 2 din 2

Cauzele diabetului de tip 1 – pagina 2 din 2

Cauze genetice ale diabetului de tip 1

Analize genetice

Pentru a afla riscul moștenit de diabet se pot face unele analize genetice. Se va vedea astfel dacă sunt prezente gene care predispun sau protejează organismul de apariția diabetului de tip 1. Nu există o genă sau o combinație de gene care să fie absolut specifică pentru această boală.

Cele mai cunoscute “gene diabetogene” se află pe cromozomul 6. Ele sunt notate HLA (Human Leucocyte Antigen). Din această clasă fac parte gene care indică susceptibilitatea pentru diabet zaharat tip 1, dar și gene ce indică protecție împotriva acestei boli.

Genele HLA și riscul pentru diabetul de tip 1

Fiecare om are două gene HLA. Una este moștenită de la mamă și una de la tată. cele două gene HLA se pot nota HLA X / Y. Unde X și Y pot lua mai multe valori. Spre exemplu “constelația” genetică ce crește cel mai mult riscul de a dezvolta diabet de tip 1 este HLA DR3/DR4.

În acest caz avem o genă HLA de tip DR3 și o genă HLA de tip DR4. Alte două combinații de risc pentru diabetul de tip 1 sunt HLA DR3/DR3 și DR4/DR4. Aceste trei combinații s-au gasit la 95% din pacienții cu diabet zaharat tip 1.

Conform cercetărilor, 10% din persoanele care au HLA susceptibil pentru diabet zaharat tip 1 dezvoltă boala. Prin urmare, identificarea unei alele HLA predispozante la o persoană conferă un risc crescut, nu o certitudine de apariție a diabetului.

Aceste tipuri HLA diabetogene sunt întâlnite la multe persoane care nu vor face niciodată boala. În plus, multe din persoanele nesusceptibile genetic vor dezvolta în viitor diabet zaharat de tip 1. De aici rezultă importanță primordială a factorilor de mediu în apariția diabetului de tip 1.

Deasemena, există și gene care protejează de apariția diabetului zaharat tip 1 asa cum sunt HLA DR2, DQ6, DQ7, DQ9. Riscul rămâne scăzut în prezența lor și în cazul în care se combină cu variante de risc (DR3 sau DR4).

Alte gene asociate cu risc crescut pentru diabetul de tip 1

Alte gene în afară de HLA, care aduc un risc semnificativ crescut pentru diabetul de tip 1 sunt următoarele:

  1. o zonă specială (VNTR) de lângă gena insulinei
  2. PTPN22
  3. CTLA4
  4. IL2RA
  5. UBASH3A
  6. SH2B3
  7. ERBB3
  8. CLEC16A
  9. IL18RAP
  10. PTPN2
  11. CCR5

Analiza genetică este disponibilă celor interesați. Ea se recomandă în special în prezența unei rude de gradul 1 cu diabet de tip 1. Totuși valoare adusă de această informație este limitată, dincolo de evaluarea genei HLA.

Cauza debutului diferă de cauza primară a diabetului de tip 1

Cauza debutului este diferita de cauza reala a diabetului de tip 1

Diabetul zaharat de tip 1 poate evolua mulți ani fără simptome și fără glicemii crescute. Distrugerea celulelor beta pancreatice se poate face lent, pe parcursul a mai mulți ani, uneori chiar decenii. Debutul clinic cu glicemii mari și simptome specifice reprezintă deja stadiul 3 de evoluție a diabetului de tip 1.

Treptat, capacitatea de secreție a celulelor beta pancreatice ajunge să fie atât de mică încât nu mai poate asigura decât nevoile organismului perfect sănătos și “nestresat”. Orice mică infecție sau stres psihic va crește nevoia organismului de insulină mult peste ceea ce mai poate secreta celulele beta rămase.

Din diferența dintre cererea crescută de insulină a organismului și oferta redusă de insulină a celulelor beta rezultă creșterea bruscă a glicemiei. Această creștere bruscă a glicemiei face ca secreția de insulină a celulelor beta să se oprească complet. Apare astfel debutul simptomatic, cu glicemii mari al diabetului de tip 1.

Unii pacienți își aduc aminte că o pisică neagră le-a tăiat calea cu 2-3 zile înainte de debutul clinic al diabetului de tip 1. Este evident că nu infecția, sperietura sau superstiția actuală este cauza diabetului de tip 1. Cauza reală este cea care a declanșat autoimunitatea acum mult timp.

Daca nu era infecția sau stresul psihologic actual, diabetul de tip 1 oricum ar fi debutat cu glicemii crescute, doar că peste câteva luni. Cauza pentru care debutul este acum și nu peste câteva luni nu este din aceste motive cauza reală a diabetului de tip 1.

Mecanismele de apariție a diabetului de tip 1

Mecanism de ceas sugerand mecanismul de aparitie a diabetului de tip 1

Principalul mecanism de apariție a diabetului de tip 1 este reprezentat de distrugerea celulelor beta pancreatice de către sistemul imun. Atunci când reușim să punem în evidență acest lucru spunem despre diabetul de tip 1 că este autoimun. Când nu reușim să găsim dovezi ale implicării sistemului imun spunem că diabetul de tip 1 este idiopatic.

Termenul „idiopatic” înseamnă necunoscut. În cazul nostru fiind vorba de un diabet de tip 1 apărut prin mecanisme necunoscute. Încă de la început trebuie precizat că prezența în sânge a unor anticorpi specifici diabetului de tip 1 nu face rău celulelor beta pancreatice. Acestea sunt distruse prin alte mecanisme, așa cum vom vedea mai departe.

Faptul că nu reușim să punem în evidență implicarea sistemului imun nu înseamnă că ea nu există însă. Pe măsură ce medicina modernă progresează vom putea să aducem aceste dovezi din ce în ce mai bine. În acest fel va scădea până la dispariție mecanismul idiopatic al diabetului de tip 1.

Sistemul imun folosește anticorpi și celule specifice

Mai multe celule colorate cu albastru si rosu sugerand sistemul imun

Sistemul imunitar are rolul de a apăra organismul împotriva unor variate microorganisme ( viruși, paraziți, bacterii). Sistemul imun se ocupă și cu distrugerea unor celule proprii organismului, dar care au suferit modificări ce pun în pericol celulele din jur. Un exemplu ușor de înțeles ar fi distrugerea celulelor transformate tumoral, care altfel ar putea prolifera neoprit (cancer). Celulele transformate tumoral apar zilnic și sunt distruse imediat de sistemul imun.

Substanțele din celulele organismului sau ale agenților patogeni care declanșează reacția sistemului imun se numesc antigeni. Reacția sistemului imun la substanțele antigene este de două feluri:

  1. reacție umorală, prin anticorpi
  2. reacție celulară, prin globule albe

Anticorpi specifici diabetului de tip 1

anticorpi colorati in jurul a 2 celule sugerand raspunsul imun umoral in diabetul de tip 1

Anticorpii sunt produși de o anumită clasă de globule albe numite limfocite B. Există și limfocite care nu produc anticorpi, cum ar fi limfocite T sau NK. Ele sunt implicate în răspunsul imun de tip celular. Anticorpii specifici diabetului de tip 1 nu distrug celulele beta pancreatice. Ei sunt doar o modalitate de a pune în evidență reacția sistemului imun împotriva acestora. Celulele beta pancreatice sunt distruse prin componenta celulară a sistemului imun.

Principalii anticorpi specifici diabetului de tip 1 sunt următorii:

  1. Anti GAD65 (GADA)
  2. Anti insulina (IAA)
  3. Anti IA-2 sau IA-2beta (IA-2A)
  4. Anti transportor 8 de zinc (ZnT8A)

Anticorpii anti-insulari, numiți uneori și anti celule beta pancreatice nu se mai folosesc în prezent. Motivul este legat de variabilitatea mult prea mare a rezultatelor venite de la laborator pentru aceeași probă.

În plus, corelația cu apariția ulterioară a diabetului de tip 1 este mult mai slabă comparativ cu ceilalți anticorpi. Din acest motiv în prezent nu se mai recomandă determinarea lor.

Importanța determinării anticorpilor specifici diabetului de tip 1

Prezența a 3 sau 4 anticorpi specifici face ca riscul de diabet de tip 1 să fie de 100% pentru următoarele 2-3 decade de viață. Cu alte cuvinte nimeni nu scapă. Ei pot fi măsurați ușor din sânge, la multe din laboratoarele private. Acești anticorpi nu apar brusc, toți odată.

La naștere ei nu sunt prezenți. Întâi apare în sânge un singur anticorp, care cel mai adesea este GADA sau anti insulină. Urmează apoi apariția celui de-al doilea, al treilea și uneori al patrulea anticorp.

Se recomandă determinarea anticorpilor specifici diabetului de tip 1 la toate rudele de gradul 1 ale unui pacient cu diabet de tip 1. Puteți în acest fel o familie cu un copil cu diabet de tip 1 poate afla mai precis răspunsul la întrebarea „Care este riscul de diabet de tip 1 la celălalt copil încă neafectat acum?”.

Un titru (concentrație) mai mare a acestor anticorpi conferă o predictibilitate sporită pentru apariția diabetului de tip 1. Același lucru este valabil și pentru persistența în timp a prezenței în sânge a acestor anticorpi.

După debutul clinic al diabetului de tip 1 determinarea acestor anticorpi ar valoare pur teoretică, academică. Tratamentul și prognosticul nu va fi influențat de prezența sau absența lor.

Singura excepție de la această regulă este diabetul cu debut până în vârsta de 6 luni. În acest caz avem de-a face cu un diabet neonatal, în care anticorpii specifici diabetului de tip 1 sunt negativi.

Cine distruge celulele beta pancreatice?

Defecte ale celulei beta pancreatice

Celulele beta pancreatice sunt distruse de componenta celulară a sistemului imun. Componenta celulară a sistemului imun este reprezentată de limfocite citotoxice (numite și CD8+), celule natural killer, macrofage și mastocite. După activare, acestea se aglomerează masiv în insulele Langherhans din pancreas, unde se află celulele beta secretoare de insulină.

Activarea acestor celule ale sistemului imunitar împotriva celulelor beta pancreatice se poate face ca urmare a acțiunii unui factor de mediu, pe un fond genetic de susceptibilitate.  Efectul acestei activări este apariția unei inflamații locale importante numită insulită.

Principalele mecanisme prin care se activează răspunsul celular al sistemului imun împotriva celulelor beta sunt următoarele:

  1. Un factor de mediu necunoscut distruge câteva celule beta prin leziuni directe. Celulele beta moarte „irită” sistemul imun, care declanșează un răspuns împotriva lor.
  2. Se produce o infecție cu un virus sau o bacterie care are porțiuni ce seamănă cu unele porțiuni din celula beta. Sistemul imun se activează împotriva acelei porțiuni de virus sau bacterie care seamănă cu ceva de pe celula beta și elimină agentul patogen. În continuare însă sistemul imun va ataca porțiunea de pe celula beta care seamănă cu virusul / bacteria originală.

După ce se acumulează într-un număr foarte mare în jurul celulelor beta, celulele sistemului imun vor începe să descarce o serie de substanțe extrem de toxice pentru celula beta pancreatică.

Principalele substanțe eliberate de sistemul imun care distrug celula beta pancreatică sunt citokinele pro-inflamatorii și prostaglandina E2. Sistemul imun mai secretă și niște anticorpi îndreptați împotriva celulelor beta pancreatice. Ei sunt însă inofensivi.

<< Citește și pagina 1

Interesant? Distribuie!

Facebook Twitter E-mail Pinterest WhatsUpp
Up arrow
error: Conținut protejat prin drepturi de autor!